Primul cuvant…MAMA

Standard

Imi propusesem sa nu scriu chestii personale si extrem de personale aici, sa nu ajunga un fel de jurnal cu intamplari detaliate si sentimente foarte clare exprimate fara perdele, dar azi e o zi speciala pe care in fiecare an o resimt in diverse moduri.

Azi mama ar fi implinit o nobila varsta…de 36 de ani, din punctul meu de vedere, aceea fiind varsta pe care o avea ultima data cand am vazut-o. Nu am scris niciodata, public cel putin, despre EA. Este un post pe care i-l dedic in totalitate mamei mele.

M-am obisnuit sa imi duc fiecare zi in parte in absenta ei, cel putin fizica, fara sa ma gandesc in multe din ele, zilele, pe unde o fi, daca e in rai, in ce s-a reincarnat, daca doar s-a dus. Imi lipseste enorm. Probabil ca este singura persoana care m-a iubit neconditionat, dar in niciun caz fara asteptari.

Cum ar fi dragostea de mama fara nicio asteptare? Cand m-a vazut prima data acum ceva ani la maternitate, nu si-a pus speranta ca nu s-a chinuit 9 luni purtandu-ma cu ea peste tot si apoi inca nu stiu cate ore in travaliu?  Nu s-a gandit ca nu imi voi rata viata si voi ajunge undeva sus? Ca voi excela in drumul pe care tocmai ce mi l-a deschis? Normal ca da!

Sper sa reusesc sa nu o dezamagesc. Nu cred intr-o putere Dumnezeiasca undeva sus care vegheaza asupra mea. Cred ca El e foarte aproape de mine, nu sta undeva sus si se uita circumspect la fiecare miscare pe care o fac. Dumnezeul meu, forta interioara-mi care ma ghideaza si la care ma gandesc cand dau cu capul de prag de nu stiu ce m-a lovit, pentru mine este EA. Cand ma rog in taina sa fie bine, ma rog la EA, cand am o problema, invariabil ii cer ei un raspuns, cand plang, gandul ca este acolo, in sufletul meu ma reechilibreaza. De fiecare data imi mai da o sansa, de fiecare data de la EA primesc un impuls sa continui, sa demonstrez ca pot, ca nu este totul in van.

A fost un om depasit de situatie de multe ori, imi aduc aminte de cand eram mica cum se chinuia sa impace totul si isi pierdea firea. Era exigenta si cateodata vroiam sa plece, sa nu o mai vad. Privind retrospectiv, mi-a ridicat stacheta si mi-a insuflat nevoia de a lupta pentru orice.

Ne-am despartit cand eram prea mica sa realizez adevarata valoare, sa realizez ce inseamna acea iubire neconditionata de care vorbeste toata lumea. Este foarte greu sa realizezi, indiferent ca esti copil sau “om mare”, cat de bine iti poate face o mustrare, cat de mult poate aduce o “morala”.

Cu totii ne dorim o viata lina, sa fim o gasca prin apa, fugim de responsabilitati, de carti, de tot ce inseamna o viata. Ii blamam pe cei ce ne pun la treaba, nu ne convine, intotdeauna exista ziua demainein care sa le facem pe toate. Nu realizam ce inseamna sa pierdem clipa. Nu realizam ca maine s-ar putea sa nu mai fie, sau ca maine ne va pune in fata unei situatii careia ii vom face fata tocmai pentru ca la un momentdat cineva a stat cu un par fictiv sau mai putin fictiv langa noi si aproape ca ne-a obligat sa invatam ceva, sa facem ordine in viata noastra.

Marii aventurieri din istoria colectiva se orientau dupa Steaua Nordului, este singura stea care e vizibila si in timpul zilei. Pentru mine cea mai importanta calauza cand sunt dezorientata sau m-am pierdut de-a dreptul printr-o padure de idei, de evenimente, de contradictii, de dezamagiri este MAMA. De multe ori chiar o pot vedea, este acolo, langa mine, cateodata zambeste, alteori, mai putin, dar nu pot sa nu ii dau dreptate, face parte din mine. Renegand-o pe ea, ma reneg pe mine.

Avem tendinta de a uita, de a ignora adevaruri ce ne sunt asternute chiar sub ochii nostri mult prea ocupati sa vada chestii ascunse si rastalmacite. Lucrurile evidente, sunt prea suspicioase pentru a crede in ele…

Fiecare pas pe care il fac poarta umbra mamei mele in el. Fiecare idée pe care o am are embrionul in ceva ce probabil mi-a soptit cand eram cat o schioapa. Uit sa ii multumesc in fiecare zi ca mi-a dat viata, cateodata chiar as fi vrut sa nu se intample. Nu in fiecare zi, in niciun caz din pacate, dar azi, mai ales azi vreau sa ii multumesc ca a fost, ca este si ca va fi langa mine.

Au trecut 17 ani aproape de cand nu am mai vazut-o, dar nu a trecut nici macar o secunda de cand nu am simtit-o langa mine.

Anunțuri

6 răspunsuri »

  1. Foarte frumos. sunt sigura ca stie toate astea, dar ma bucur ca te-ai deschis sa spui astea. am ceva lacrimi in ochi, dar lucesc de bucurie 🙂

  2. 🙂 Multumesc. Si eu m-am mirat ca am putut sa le scriu si mai ales sa le si public :). Daca am reusit de ziua ta sa iti provoc lacrimi de bucurie, inseamna ca fac ceva bine pe lumea asta, e evident. 😉

  3. Iti multumesc pentru ca mi-ai reamintit cat de mult trebuie sa pretuim pe cei de langa noi. Din pacate constientizam acest lucru cand deja este prea tarziu. Foarte frumos scris si foarte impresionant. Si eu am lacrimi in ochi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s